Cand fulgii de zapada imi cad usor pe tample simt cum sufletul imi ingheata in lipsa ta. Nu mai stiu cand a fost ultima oara cand te’am tinut strans in brate, cand ti’am sarutat obrazul cald. Am uitat mirosul de vanilie al parului tau si atingerea fina a mainii tale. Tanjesc sa imi amintesc clipele de extaz cand ne imbatam cu roua diminetii si cand noaptea ne prindea fugari prin ploile reci de toamna, cand frunzele ne imbracau in culori de tristete si cand ne pictam cu umbre de speranta.
Nu vreau sa ma mai tem ca te voi pierde, nu vreau sa ma mai simt atat de goala pe dinauntru… nu vreau sa uit ca noi am existat vreodata… nu vreau! Stiu ca inima ta e inca la mine. Stiu ca te intrebi daca sunt clipe in care visez la ce a fost. Visez, doresc traiesc din amintire si trecut, ma pierd in emotii care au apus si alerg fara tinta. Alerg spre ceva ce nu mai este, spre ceva ce se topeste in neant, spre ceva ce imi intuneca trairile… alerg spre nefiinta, spre moartea unui suflet care probabil a iubit candva prea mult… te’a iubit pe tine…
